Bine ai venit pe site-ul Skyfly, scoala de parapanta din Cluj si expertul tau in zbor liber, escalada, alpinism, hiking, schi, aventuri si excursii, magazinul tau de parapante.
„…Herodot, ca să-şi scrie „Istoriile”, a străbătut ţinuturile Orientului Apropiat, ale Egiptului, Libiei, ale sudului Italiei şi ale Pontului Euxin. Cicero, atras de arta arhitecturii greceşti, a cunoscut-o la ea acasă. Germanicus, după ce i-a învins pe germanii comandaţi de Arminius, a găsit răgaz să vadă monumentele Egiptului şi ale Greciei; Adrian a vizitat, într-o perioadă de pace, Atena, Troia şi piramidele…
Ce poate fi mai frumos decat să-ţi pui rucsacul în spate, să urci zile întregi un munte, să treci peste prăpăstii şi creste, să ştii cum să-ţi întinzi un cort, cum să aprinzi un foc pe vânt, cum să te orientezi pe ceaţă, să fii tare în clipe dramatice, cum să respecţi munca grea a unui cabanier, să ocroteşti natura pură a muntelui, să respecţi semenii cu care dormi într-o cabană, dar mai ales cum să-ţi preţuieşti pe munte propria-ţi viaţă.
Drumeţia montană este activitatea care, fără să îmbrace aspectul sportiv sau competitiv, adaugă oamenilor o educaţie obligatorie a frumosului într-o manieră şi într-un cadru neasemuit. Astăzi, frumuseţile alpestre ale Carpaţilor sînt accesibile tuturor oamenilor care doresc să le cunoască. Dintre ele însă, natura îşi păstrează unele curiozităţi, dăruindu-le spre vedere numai acelor drumeţi care, prin efort şi perseverenţă, i-au putut învinge obstacolele.
Atracţia turistică a peisajului carpatin îi este conferită de piscurile învăluite mai totdeauna în volburile norilor, de pereţii provalnici, străbătuţi cînd şi cînd de temerarii alpinişti, de turnurile ascuţite, de crestele crenelate, de lacurile statornicite prin căldările gheţarilor de altădată, de cascadele tumultuoase, peste care, fără ezitare, îşi aruncă apa cîte un pârâu dornic să colinde lumea.
O excursie la munte nu-i o banala plimbare, ci presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli de fier de care depind buna reuşită a călătoriei, bucuria şi satisfacţia trăirii unei zi, două sau a unei vacanţe în măreţia „cetăţilor de piatră”. O călătorie pe înălţimile alpine înseamnă de fapt o înfruntare între om şi munte, o lecţie de viaţă, de rezistenţă în faţa greutăţilor drumului, în final o victorie a omului.”
Iubitorii de drumeţii pot opta pentru excursii în Carpaţii Romaniei şi nu numai. Oludeniz şi Pamukkale în Turcia, Budva în Munte Negru, Lac D’annecy în Franta, Bassano şi Marmolada în Italia sunt câteva din destinaţiile unde sunteţi invitaţi să trăiţi liniştea şi pacea pe care aceste locuri ţi le oferă.